La revedere, școală.../Cum să faci un discurs la final de gimnaziu

La revedere, școală...

Cum să faci un discurs la final de gimnaziu

M-am tot gândit la ce-aș putea scrie, și mi-a venit, într-un final, inspirația.

Țin minte că atunci când mi s-a zis că trebuie să fac un discurs pentru final de gimnaziu am strâmbat din nas. Habar nu aveam ce aș putea scrie. Ei bine, l-am făcut în vreo trei ore bune, mai cu înlocuitul, mai cu ștersul... Dar a ieșit ceva-ceva. 

Discurs

            De la piticul care eram odată, încercând să mă strecor printre uriașii de clasa a IV-a, am ajuns să vă vorbesc azi, la final de gimnaziu. E ironic cum au trecut anii. Mai ieri parcă învățam primele litere și ne speriam când auzeam de tabla înmulțirii...

            Am fost împreună opt ani. Am trecut împreună prin teste și ascultări ca firul prin ac. S-au legat prietenii strânse, care nu pot fi rupte nici acum, ne-am format amintiri împreună—amintiri valoroase. În acest timp, ne-am schimbat cu toții enorm. Am trecut prin diferite stări, încercând să ne regăsim. Am aspirat mereu să ne descoperim pe noi înșine, să aflăm cine suntem, și am făcut asta împreună. Ne-am certat și ne-am împăcat, am râs și am plâns, am suferit unul alături de celălalt, iar asta ne-a apropiat. Am învățat că, înainte de a crește ca oameni, trebuie să creștem și ca suflete.

            Când am intrat pentru prima dată pe ușa clasei noastre, priveam uimiți în jur, încercând să ne dăm seama ce căutam noi acolo. Astăzi, călcăm pragul pentru ultima dată, cu sufletul plângând de apăsarea despărțirii.

            Mai țineți minte taberele și excursiile pe care le-am făcut? Momentul în care Alex și-a trecut nota 11 în carnet, sau când domnul Balasan ne-a întrebat dacă suntem bine, în spaniolă, iar noi am răspuns cu da în franceză? Iar atunci când doamnă profesoară de matematică ne cearta făcându-ne măgari și-l fugărea pe Ștefi de lângă Ioana, pentru a nu o ține de vorbă... Privirea pătrunzătoare a doamnei profesoare de română și domnul Leonte alintându-ne cu „bulină”, „ștrumfiță” sau „pătrățel”. Doamna Costîn, poreclind-o pe Aniela „Blonda Supremă”, sau dulcea ei metodă de a ne spune stai jos: „Ia un hopa.” Domnul Giosu când a vrut să lipească buretele de tablă, crezând că are magnet, sau ora de română când ușa era larg deschisă iar doamna de servici alunecă și face șpagatul, chiar în fața clasei. Încercările disperate de a chiuli, toate eșuate, sau momentul în care posterul de pe ușă se desprinse, urmat de strigătele noastre disperate: Cade, cade, cade!, iar doamna profesoară sărind ca arsă crezând că ușa avea să se facă una cu parchetul. Când la simularea de incendiu unii dintre noi nu mai reușeau să intre sub bancă sau când doamna Blândă a venit la oră lăudându-se cu brățara ei, iar Sebi a întrebat-o: Lăsați-mă să ghicesc, e din Franța, nu? Nu vom uita nici lungile ore de engleză când doamna profesoară ne vorbea despre lipsa de bun simț, sau replica favorită a doamnei de matematică: Simina adormită.

            Înainte să ne dăm seama, am crescut în inimile celorlalți, iar ceilalți au crescut în inimile noastre. Locul pe care l-ați ocupat voi în sufletul meu va fi veșnic acoperit de amintirea acestor opt ani, pentru că iubirea pe care o simt acum nu poate fi înlocuită de niciun alt sentiment. Cu toate că nu vrem, trebuie să ne separăm. De la dinozaurii școlii, așa cum ne-a numit domnul Vrabie, vom ajunge să fim bobocii liceului. În acest continuu proces de învățare și de aplicare a celor învățate, drumul nostru va fi presărat și cu obstacole, și cu greșeli din care vom extrage învățături. Însă, un lucru e sigur: oricât de împliniți și de fericiți vom ajunge, tot vom privi cu nostalgie în trecut și ne vom aduce aminte de această perioadă din viața noastră, ce urmează să se încheie.

            Dragi colegi, vă urez tot ce e mai bun. Să vă împliniți visele și niciodată să nu ezitați să vă întrebați dacă persoana care sunteți e cea care vreți voi să fiți. Sper să nu mă uitați, așa cum și mie îmi este imposibil să vă uit. O parte din sufletul meu vă va aștepta mereu, în aceeași clasă peste care se va așeza praful, în aceeași bancă mirosind a lemn vechi. Peste zece ani, peste douăzeci de ani, peste cincizeci de ani...

            Dragi profesori, fără voi nu am fi reușit. Pe lângă gramatica, geometria și istoria predată, ne-ați învățat de asemenea și câte puțin din ceea ce o să urmeze pentru noi. Cu toții veți rămâne la loc sigur în sufletele noastre, ca dictatorii unor rătăcitoare fragmente culese de pe paginile vieții.

            Acum putem spune cu mândrie și admirație că suntem absolvenți ai școlii generale nr. 7.

            Vă mulțumim!

Copyright © 2012 Acesa

All rights reserved

Pentru cei care sunt în situația mea, poate vă pot ajuta. Nu am prea multă experiență cu discursurile, dar având în vedere că mi-am făcut toate fostele colege să plângă, cred că m-am descurcat (Hehehe xDD)

Nu prea știu ce sfaturi să dau, însă vă voi prezenta planul pe care l-am gândit eu când am scris minunea de mai sus. Mă gândesc că va fi destul de ușor de realizat dacă explic cum trebuie...

Plan de realizare

Introducerea: Primul paragraf trebuie să fie ca o trecere prin toți cei opt sau patru sau câți ani ați petrecut împreună. Începeți cu începutul, și sfârșiți referindu-vă la ziua în care țineți discursul. 

Cuprinsul: După cum ați văzut, cuprinsul la mine este structurat pe trei bucăți.

            

                 Pasul 1

         -prima parte a cuprinsului trebuie să fie sensibilă, sentimentală, dar aveți grijă să nu vă repetați sau să deveniți plictisitori. Prezentați toți anii petrecuți cu profesorii și colegii într-o manieră nostalgică.

                 

                 Pasul 2

         -cea de-a doua parte a cuprinsului trebuie să fie amuzantă și relaxantă, pentru a ieși din monotonia discursului în sine. 

*aveți grijă ca la sfârșitul acestei bucăți (în cazul în care procedați ca și mine și amintiți de câteva dintre scenele amuzante ce s-au petrecut de-a lungul anilor), să amintiți neapărat și de ceva legat de voi. În cazul meu: sau replica favorită a doamnei de matematică: Simina adormită. 

**Scopul mesajului de mai sus este ușor de înțeles: în caz că cineva se simte profund jignit de ceea ce ați zis până atunci, faptul că în final vă amintiți și pe voi îi va face să mai uite din supărare. Vă spun din proprie experiență--unii din profesorii pe care i-am avut s-au supărat din cauza acestei bucăți din cuprins, în ciuda faptului că a fost citit de un cadru didactic, profesor de română, înainte de a-l prezenta.

                    Pasul 3

           -ultima parte a cuprinsului revine la nostalgia de început, ba chiar o intensifică. Aveți grijă ca orice ați scrie în prima parte a cuprinsului, să nu fie mai tristă decât ultima. 

*Pasul 3 trebuie să fie cel mai profund din tot discursul! (în cazul în care vreți să scoateți lacrimi)

Încheiere: În încheiere puteți scrie orice...Eu una am decis să merg pe mulțumiri și pe mesaje transmise către persoanele de care urma să mă despart. De ce? Pentru că au un efect psihologic suprem asupra oamenilor, și cum mereu am fost o fire mai sadică, mi-a plăcut să creez durere. (Hehehe din nou)

___________________

Acesta este planul pe care l-am conceput pentru a-mi scrie discursul.
În final, aș vrea să vă dau niște ultime mici sfaturi care poate vă vor ajuta atunci când îl veți susține:

*pe măsură ce citiți, priviți-vă audiența; nu faceți greșeala de a rămâne cu ochii ațintiți în foaie, pentru că nu va mai avea același efect; de asemenea, zâmbiți constant. Nu poți fi considerat un orator bun dacă ești ursuz.

**încercați să citiți cu intonație. Înțeleg că nu toți putem fi actori, dar ideea este că atunci când citiți părțile nostalgice, trebuie să se simtă o urmă de regret (oricât de timidă ar fi ea), iar atunci când citiți partea relaxantă, vă puteți ajuta de mimică, gestică, și nu în ultimul rând, zâmbet.

***dacă pe parcurs ce vă citiți discursul lumea începe să râdă (ceea ce e foarte posibil), vă opriți din citit și zâmbiți alături de ei.

****fiți cât mai naturali și va fi bine. 

Asta-i tot. Sper că v-am ajutat. Dacă nu ați înțeles ceva, mă puteți întreba oricând printr-un comentariu. 

Succes! 

~Ronnie