Letter to My Dear
Aveam speranțe că vara asta avea să fie cea mai bună dintre toate. Fără teme, mult timp dedicat lucrurilor pe care voiam de mult să le fac, ieșiri cu prietenii...
Și a fost. Trebuie să recunosc, pe undeva chiar a fost cea mai bună vară de până acum. Dar am și pierdut ceva, ceva ce nu voi mai putea recupera vreodată. Odată cu prima adiere a vântului fin de început de August, s-au dus nu numai petalele răvășite ale florilor, ci și una din petalele mele.
Esențial în sensul că m-a ajutat să mai modelez din câteva defecte ale mele, dar în același timp...Nedorit. Nedorit în sensul că pe măsură ce modela o parte a mea, distrugea alta. Chiar și acum simt că am rămas cu unele schimbări pe care nu știu când le voi putea șterge.
Dar chiar și așa...Nu regret. Nu regret deoarece fiecare început își are propriul sfârșit, și chiar dacă mi s-ar oferi o șansă de a recupera acel ceva, cel mai probabil nu aș accepta-o. Orice lucru e finit, iar oamenii greșesc când refuză să accepte această realitate. Și eu am fost, și încă voi fi una dintre ei. Îmi pare însă rău că nu am realizat mai devreme direcția în care ne îndreptam, sau îndepărtam, aș putea spune.
Lacrimile nu ajută, așa am înțeles. Uneori, mă întreb dacă e adevărat...Dar oricum nu mai contează, pentru că ale mele s-au uscat deja.
Iar această pierdere...O văd ca pe una în schimbul unui viitor câștig. Pentru că așa acționează, până la urmă, nu?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu