Maturitate
Sub toate formele posibile, sub lumină și întuneric, sub fragmentele de text citite la umbra plopilor - se spune că e un sentiment care te ridică.
Te ridică?
Ce prostie. Stau și mă gândesc la tot ceea ce am făcut până acum și realizez că viața mea a fost plină de orice dar numai de acel ceva nu. Am 15 ani, și totuși, când cineva mă întreabă de vârstă, mă fâstâcesc și am tendința de a răspunde cu 12. De ce? Pf. Nici eu nu știu.
Ar trebui să știu? Da, probabil da. Mereu am crezut că sunt destul de matură cât să...Ei bine, să pot afirma că sunt matură.
Dar pe măsură ce timpul trece realizez că maturitatea e mai complexă decât mă așteptam, și că, deși mintea mea zboară dincolo de limite, inocența mea a rămas la același nivel cu cea a unui copil de 12 ani. Se poate ca acum să retrag tot ce am zis și să afirm că sunt încă de 12 ani?
Poate fizicul nu o arată...Dar undeva adânc în sufletul meu, încă tânjesc să fiu copil, copil - copil.
De ce unii vor să crească mai repede decât ar trebui? De ce încearcă să se maturizeze când de fapt, maturitatea se manifestă diferit la toți atunci când sosește timpul potrivit? Să fiu eu prea visătoare? Prea copilăroasă?
Îmi e greu să cred că sunt singura care își dorește asta. Îmi e greu să cred că sunt singura care nu vrea să fie o parte din lumea celor mari încă. Îmi e greu să cred că sunt singura care nu vrea să se maturizeze, dar da...Au rămas prea puțini copii pe lumea asta.
~Ronnie
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu