Oglinda
A doua amintire
-Sayuri! Sayuri, mă auzi?! Sayuriii!
-Ehh...Yumi...Yumiko! Yumiko! Trezește-te, Yumiko!
Ochii i se întredeschiseră ușor. Se
aștepta să dea de chipul panicat al lui Sayuri, cu ochii răzbunători și o
privirea dominantă, dar văzu în ceață patru fețe, mai toate nefamiliare.
-S-S-Sayuri...reuși Yumi să îndruge.
-Ohh, draga mea, ești bine?
Un glas cald se auzi în celălalt capăt al încăperii. Părea
că-l cunoaște. Nu știa de unde, dar îi suna mult prea cunoscut. Însă nu era Sayuri. Oricât de multe glasuri ar auzi, Yumi era convinsă ca niciunul nu era ca
al lui Sayuri.
Simțea cum plânsul o doboară. Refuză să se
trezească, să-și deschidă ochii. Poate undeva, în adâncul sufletului său, era
curioasă să afle cine e persoana aceea, atât de cunoscută ei. Însă nu avea
puterea de a face asta.
Trupul îi rămase nemișcat iar ea se
cufundă într-o visare feerică. Simți o înțepătură în ochi, iar fără să-și dea
seama, o lacrimă scăpă de sub control și alunecă pe obrazul palid.
Cine
mă vede plângând? Să fii tu, Sayuri?...
Copyright © 2012 Acesa
All rights reserved
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu